Nu poate Stinga ce stie Dreapta - Autor: Alexandru HANCU

Avem nevoie de Stinga? Absolut. Ca de SARS si Ebola – in numele biodiversitatii, trebuie pastrate. La fel, in numele diversitatii politice, ar fi o crima sa renuntam la Stinga. Care, e adevarat, omoara si ea omul, in chinuri, unde-l gaseste. La trup si/sau in spirit. Mai iute sau mai lent, ori foarte lent. Dupa posibilitati. O face insa in numele celei mai nobile cauze cu putinta: Binele Comun. Raiul pe pamint, nu in ceruri – prin egalitate, singura optiune rationala. Caci Stinga este, declarat, rationala. Fara ea, am cadea intr-o rina si-acolo am ramine, estropiati, cu ratiunea amputata.

Evident, vorbim de Stinga la modul intelectual, nu bezmetic. Lenin, Stalin, Mao, Brejnev, Ho Si Min, Jivkov, Pol Pot, Castro, Kim Ir Sen, Dej, Nicolae&lena – asa nu! Ei au intinat. Nobilele idealuri, yes. Social-democratie, Umanism Progresist, A Treia Cale – asa da! SCFU. Socialism Cu Fata Umana. E normala ingrijorarea pentru soarta Modelului Intelectual de Stinga in Romania? Sigur. Nu trebuie lasata sa se stinga, Stinga. Pentru binele nostru comun, al tuturor, de la orase si sate. Bun, revenim la realitate. (Scurta paranteza: discutam pentru ca, aparent, in Romania n-ar fi destula Stinga. Adica, in Romania exista Dreapta? Nu va grabiti.)

Socio-digitatie
Stinga a fost, este si nu poate fi decit Intelectuala. Oricum si-ar schimba numele, oriciti maslini si-ar pune pe steag, stinga inseamna socialism. Sistemul acela, splendid, care garanteaza bunastare pentru toti – prin confiscarea proprietatii private. Or, nu truditorii din industrie, agricultura si servicii, nu saracii si napastuitii, nu umilitii si obiditii au inventat socialismul – ci intelectualii. Detaliu amuzant: sensul cuvintului „intelectual“ a fost, initial, de „ginditor radical, socialist“. Dupa porunca lui Marx: „Intelectualul trebuie sa muste neincetat din temelia societatii“. Pe vremea lui Zola, intelectual mai insemna si „revolutionar de cafenea“. M’enfin. Din cafenele, din saloane, inventia trebuia „vinduta“. Rational, fireste. Ei, nu tocmai. Prima scamatorie a socialistilor, care le-a deschis larg portile succesului de critica si box-office, a fost demna de marele Houdini. Au inlocuit ratiunea cu emotia. Acuma, nici n-aveau de ales. Rational, constructia li se darima intr-o fraza. Vine cam asa: „Socialismul e imposibil pentru ca nu exista oameni perfecti“. Ca orice mare scoala de iluzionism, Stinga a scos insa iepurele din palarie. Sigur ca exista oameni perfecti.

Fa-te ca gindesti
Socialismul promite fericirea, prin egalitate in bunastare. Pentru asta, activitatea e organizata atent, in toate domeniile. Planificare. E suficient sa se stie despre fiecare individ (milioane, zeci, sute de milioane) cu ce poate contribui si ce nevoi are. Se face planul, se aplica, gata: egalitate, fericire! Stiintific! Subiectii trebuie sa faca doar atit: sa renunte la libertate. La dreptul de a-si hotari singuri soarta, dind Statului puterea totala de-a le controla vietile – prin Planificatori.

Oameni cu facultati, doctorate, nu de la tirnacop. Stiu exact ce-i fericirea ta, fara sa te cunoasca. Ti-o repartizeaza fara gres, de cind te nasti si pina mori. Si nu pun niciodata binele propriu deasupra Binelui Comun. N-au cum. Sint perfecti. Alexis de Tocqueville, 1848: „Democratia si socialismul au in comun un singur cuvint: egalitate. Observati insa diferenta: democratia cauta egalitatea in libertate, socialismul in constringere si servitute“. Nu s-a inselat, Tocqueville, pentru ca nu isi facea iluzii despre natura umana. Oameni perfecti nu exista. impotriva evidentei, Stinga spune ca da. G.K. Chesterton: „Cind omul nu mai crede in Dumnezeu, nu e adevarat ca nu mai crede in nimic. Crede in orice“. Stinga crede in suprematia ratiunii umane.
Stinga a inlocuit morala crestina, absoluta, transcendenta, cu morala relativa. Binele e numai ce serveste Cauza. E definit „rational“, prin consens, de la etapa la etapa. Minciuna, furt, crima: socialismul le comite pe toate. Propaganda. Confiscarea proprietatii. Mortile in numele ideologiei. Stinga atrage, speculind cu abilitate emotiile.

„Sursa averii nu poate fi decit exploatarea, adica jaf si inselaciune. Cei multi, exploatatii, au dreptul moral la egalitate – prin redistributia veniturilor. Exploatatorii sint puternici, unii se vor opune prin forta, comitind orori.“ Indignare, lacomie, spaima, ura. Si totul devine rational, perfect acceptabil. Planificatorii sint omniscienti, Statul omnipotent; ca sa-si termine lucrarea, nici un abuz nu mai e imoral. Istoria a confirmat ceea ce criticii au spus de la inceput. Doar piata libera creeaza bunastare, planificarea esueaza in penurie. Detinatorii puterii isi pun, fireste, propriile interese deasupra interesului public. Libertatea colectiva inseamna libertatea conducatorilor de-a face orice poftesc cu avutia tarii si cu oamenii. Constringere, servitute, moarte. Fericire.

Dar dreapta ce-mi zicea?
Si cine sa lupte pentru egalitate – dreapta? Fascistii, nazistii? Mussolini a fost intii socialist, Hitler a creat Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani. Socialismul a nascut fascismul si nazismul. Aceeasi Marie, alta palarie. Dar dreapta reprezinta, oricum, exploatatorii, interesati numai de profit, nu? isi zic si „conservatori“, fiindca nu vor nici o schimbare. Reactionari. Cam la ce mod? Iata ideile de baza, din perioada 1776 si pina in prezent. Tema e Libertatea. Individuala, nu colectiva – dupa cum urmeaza. Rostul Statului nu e sa asigure fericirea, nici sa controleze vietile oamenilor – ci sa apere tara si drepturile cetatenilor. Schimbarea e in legea firii, dar trebuie facuta prudent, nu darimind totul in cale – evolutie, nu revolutie. Exista ceva permanent, care leaga generatiile (trecute, prezente si viitoare) intr-o „comunitate a sufletelor“: intelepciunea bunei convietuiri, imbogatita in secole si transmisa prin traditie, cutume, obiceiuri. Trebuie pastrata ca temelie a libertatii. A conserva inseamna, in primul rind, a apara.

Liberi sa ce?
Libertate fara egalitate nu se poate, dar, in mod clar, oamenii nu sint inzestrati egal. Tocmai de aceea, egalitatea in fata legii e singura forma de egalitate. Prin ea se asigura libertatea – lipsa constringerii, puterea arbitrara a altuia asupra ta. Domnia Legii, nu a Statului. „Ca sa fie respectata, legea e bazata pe morala: proscrie acte pe care oamenii ar evita oricum sa le comita, chiar si in absenta legii“. Nu morala relativa, de conjunctura, ci morala transcendenta, crestina. Pornind de la Regula de Aur: fa altora ce vrei sa ti se faca tie. Relativismul moral garanteaza constringerea, arbitrariul, nu libertatea. Iar libertatea e numai individuala. Omul silit sa se supuna „comunitatii“ (adica Statului) nu e liber. Liber sa ce? Sa isi urmeze interesul personal, respectind legea. Aha! Individualism! Egoism! Deloc. Asociere libera – nimeni nu razbeste singur. Convergenta libera a intereselor individuale e singura cale de-a sluji interesul comun. Dar cei lasati prada nevoilor – ei n-au dreptul la o viata mai buna?

Povara e grea
Stinga vorbeste de „drepturile omului“. Dreapta, de „drepturi naturale“, inalienabile. Ca sa fie asa, trebuie sa corespunda unor obligatii personale. Altfel, sint dorinte. De pilda – dreptul la un loc de munca presupune obligatia altuia de-a ti-l asigura. Asistenta medicala si invatamint „gratis“, ajutor de somaj, pensie de stat – obligatia altora de-a ti le plati. Dreptul la concediu – obligatia altuia de-a munci in absenta ta etc. Si atunci? Sa luam urmatoarea fraza: „Consideram aceste adevaruri de la sine intelese: toti oamenii sint creati egali si primesc de la Creatorul lor anumite drepturi inalienabile, printre care dreptul la Viata, la Libertate si la cautarea Fericirii“ – 4 iulie 1776, Declaratia de Independenta, inceputul Revolutiei Americane. Care a fost conservatoare, n-a vrut sa schimbe, ci sa mentina sistemul din fostele colonii – deci n-a prea fost revolutie. Viata, libertate, cautarea fericirii. Sint drepturi naturale, caci e obligatia fiecaruia sa-si apere viata, sa-si pastreze libertatea si sa-si defineasca fericirea. Ei, si? „Prietenii nostri de stinga spun ca nu exista solutii simple. Dar daca exista? Simple, dar grele.“ Libertate inseamna raspundere, iei decizii si-ti asumi consecintele. Simplu. Dar povara e grea, uneori cumplit de grea. Si daca ti-o usureaza cineva? Statul.

Toxicomanie de partid si de stat
Toate democratiile euro-atlantice au deficite bugetare masive. Si, in diferite grade, au social-democratie, protectie sociala, Stat-Providenta – bref, SCFU, unic vinovat de deficit. in America anilor ’30, pina la adoptarea modelului, cheltuielile bugetare erau de maximum 12% din PIB. Azi sint peste 36%, sub Clinton sarisera de 47%. UE a fixat limita la 50% – si se incalca dezinvolt (campioane: Franta si Germania). Sectorul public inghite mereu tot mai multi bani, dar calitatea serviciilor scade. E ca si cu drogurile. De ce ia, toxicomanul vrea mai mult.

Daca primeste mereu fonduri, birocratia se extinde. De pilda, cheltuielile cu administratia in invatamintul american preuniversitar. Public: 40%. Privat: 20%. Semi-analfabeti la terminarea liceului? Privat: zero. Public: 40%. Deh, la stat sint salarii mai mici. Fals – in medie, sint cu 30% mai mari. Sectorul public prezinta oriunde simptome similare. Marea Britanie, sanatate: 40% cheltuieli pe administratie. Sint dati afara medici si asistente, in timp ce listele de asteptare la internari se lungesc pe luni sau ani de zile. intre timp, mai mor din bolnavi. Mai mor si din pensionari, de frig, ca n-au bani de incalzire. Au cotizat o viata si pensiile sint mizerabile. Ghinion, Planificatorii au calculat prost – sistemul se prabuseste, pretutindeni. Socialismul nu isi poate indrepta erorile. E perfect, nu greseste. Singurul drum e inainte! in UK – cea mai capitalista tara europeana – sub stinga, sectorul public a urcat la 27% din forta de munca. Aproape o treime. Cu cine vor vota ei, bugetarii?

Buzunarul
Veti spune: asta nu e socialism, e Etatism. Nu, zice Dreapta. Etatismul este socialism. Institutiile publice sint „proprietatea intregului popor“. Activitatea lor e strict planificata, de la Centru. Si sint finantate socialist, prin capusarea sectorului privat. Nimic nu e „gratis“ – totul costa. Diferenta e ca Sectorul Public, oricit de aberant, nu poate da faliment. Democratie inseamna egalitate in fata legii. Si la impozite? Nu, bogatii trebuie sa dea mai mult, pentru Binele (Sectorului) Public. Asa e „moral“. Iar „bogatii“ incep unde se termina saracii: clasa de mijloc. Ea e dusmanul. Sa se invete minte, c-au scapat de mizerie si-au devenit independenti de Stat si majoritari – muncind, privat. Socialistii cred ca venitul nu e ceva cistigat, ci distribuit. Spun „impozitare progresiva“, dar e redistributia veniturilor. Confiscarea proprietatii. Unde proprietate inseamna „stapinirea unei valori“ – singurul mod prin care omul poate avea libertate economica, oricit de mica. Fara libertate economica nu exista libertate politica. Adica nu exista libertate. „Sa iei din buzunarul propriu ca sa-ti ajuti semenii e magnific. S-o faci luind din buzunarul altuia, e furt“. Dar impozitarea progresiva s-a introdus prin consens social! „Consens inseamna abandonarea tuturor principiilor, convingerilor si valorilor“.

Grija
Tot in 1776 s-a diagnosticat un fenomen interesant, reconfirmat metodic de realitate: capitalistul, care-si urmareste exclusiv interesul personal (profitul), e minat de „o mina invizibila“ sa slujeasca interesul public, si-o face mai bine ca Statul. „Mina invizibila“ e piata libera. Ca sa cistige mai mult, la concurenta cu altii, lacomul capitalist trebuie sa serveasca mai bine nevoile consumatorilor, cu marfuri si servicii. Daca nu, o face altul. Si-apoi, putina incredere in oameni, ce naiba! Stinga nu are, desi sustine exact contrariul. Interes personal inseamna si asta: respectul de sine, stiind ca i-ai ajutat pe altii (zic reactionarii). E usor sa te declari ingrijorat de soarta nevoiasilor. Te simti nobil. Dar ce faci tu, personal, cind vezi ca Statul pretinde ca ii ajuta, dar ii calca in picioare? ii dai si mai multi bani? Si mai multa putere? „Pai pe noi sa ne futa grija? De-aia-i Stat, sa faca bine la popor. Noi sintem ocupati. Munca, meci, coafor, shopping. Si dupa aia la bere, sa injuram Statul ca minte, fura si traim prost.“ Daca tie nu-ti pasa de tine, Statului de ce i-ar pasa? A, da. Ti-au promis cind le-ai dat votul.

O fi timpul?
Cu prea multa putere in prea putine miini, Statul (socialist) isi bate joc, inevitabil. Raspunsul Dreptei? „Problemele democratiei se rezolva cu mai multa democratie, nu cu mai putina.“ Rol minim al guvernului central: maxima descentralizare. Decizia pastrata aproape de cei pe care ii afecteaza si alesii tinuti din scurt. „Ce-ai facut cu banii mei?“ e un bun inceput. Reducerea sectorului public, prin privatizare: banii privati se cheltuie altfel, cu folos. Nu vin din sacul fara fund al Bugetului. Bineinteles, impozite scazute. intotdeauna, mai multi bani in buzunarele oamenilor stimuleaza consumul, care stimuleaza crearea de locuri de munca, deci prosperitatea comuna. Inclusiv a Bugetului. Cind se aplica, modelul reuseste spectaculos. Si invers. Viata nu se planifica de la Centru; si-o planifica fiecare, individual. Simplu. Dar greu. Uneori, cumplit de greu. Trebuie, printre altele, curaj, initiativa, inspiratie, fermitate, pregatire, efort, consecventa, conlucrare, sacrificii, participare, imaginatie, incredere, loaialitate, respect, generozitate, nervi tari, cuvint, obraz. Iar la temelie, Legea. Care sa nu insemne bunul plac al Statului. Deci, morala. Ne-relativa. Absoluta. OK.

Asa stind lucrurile: exista Dreapta in Romania? Veti recunoaste ca nu. Normal. E o creatie aproape exclusiv britanico-americana si n-am prea avut cum sa ne molipsim. Modelul nostru democratic e Etatismul franco-prusac. E Stinga si cind isi zice Dreapta. ingrijorarea legata de Stinga Romaneasca nu poate fi decit una singura: ca n-are concurenta. Monopolul politic e, intotdeauna, nociv sanatatii. Produce Despoti Luminati – care au Solutia („dresura de oameni“ etc.), numai sa li se dea Puterea. Toata. Prin vot democratic, desigur. „Dind Statului puteri nelimitate, arbitrariul devine legal; astfel, democratia poate crea cel mai complet despotism imaginabil“. Dreapta, careva?

Distributia
Reactionarii (esantion): Russell Kirk, Edmund Burke, Friedrich A. Hayek, Ronald Reagan, Thomas Jefferson, Margaret Thatcher, Adam Smith, Ann Coulter, Rush Limbaugh, Walter E. Williams, Milton Friedman, Barry Goldwater (fara o ordine anumita, nici macar sentimentala – altfel incepeam cu Reagan). Va las placerea de-a pune nume alaturi de idei, descoperind sau redescoperind contributia fiecaruia. Pot aparea surprize. Mari. Scrib: Alexandru Hancu.

Autor: Alexandru HANCU | 2008 Observator Cultural